Skip to Content

Vanzatorii de mațe, sindromul Vanghelie si Brexitul

Acum multi ani eram angajat ca agent de vanzari la un importator de mațe. Ma rog, "mațe" le ziceam noi, ele se numeau oficial "materiale tehnologice pentru industria carnii". Adica membranele acelea cu care se fac salamul, parizerul, cremvurstii si alte mizerii.

Eram o firma mica, vreo 6-7 persoane cu patron cu tot. Viata era relativ tihnita pentru noi, cei doi vanzatori, eu si un coleg. Patronul era multumit ca aveam vanzari bune, ne dadea comisioane grase direct din buzunar, fara impozite, nu ne intreba unde plecam, de unde veneam si pe ce consumam benzina. Important pentru el era sa vindem. Uneori, dupa o luna buna, cu vanzari beton faceam cate o ieseala la carciuma (pe banii patronului, evident) unde ne faceam praf toata firma, inclusiv fetele de la contabilitate. Viata in companie era buna.

La un moment dat nus' ce i-a casunat patronului ca a angajat un tip nou, cu o moaca suspecta (cam ca George din Seinfeld, daca vi-l mai aduceti aminte, dar cu aspect mult mai penal, avea pana si mustata). Vanghelie se numea. Nicio legatura cu politicianul de origine rroma cu acelasi nume. Vanghelie asta noul nu stia sa faca nimic, nu avea niciun rol clar in firma, patronul ne-a spus laconic ca l-a angajat ca sa ne ajute pe noi vanzatorii la ce avem nevoie si ca sa il luam cu noi, sa ii aratam care e treaba cu vanzarile, sa ii dam ceva de facut, telefoane, facturi, orice.

Noi, cei doi vanzatori l-am antipatizat pe Vanghelie din prima secunda in care l-am vazut. Asa cum exista dragoste la prima vedere, tot asa exista si antipatie la prima vedere.

Sa va explic. La noul nostru coleg Vanghelie totul era "important". Se imbraca in asa fel incat sa sublinieze cumva "importanta" sa. Vorbea afectat. Pronuntia, alegerea cuvintelor, ordinea cuvintelor in fraza, temele de discutie, felul in care plescaia, totul era facut sa sublinieze "importanta" sa. Era atat de important incat in sinea lui se credea un fel de sefulet al nostru, al celor doi vanzatori.

L-am suspectat, rand pe rand, ca e spionul patronului, ca e homosexual, ca e ungur, ca e membru MISA, ca e autist si cate si mai cate.

La un moment dat, si eu si colegul meu, obositi de de atatea scenarii l-am acceptat pe Vanghelie al nostru asa cum era el, dar cu glumițele de rigoare. Glumițe care - da, ati ghicit - mergeau 100% in directia sentimentului lui de "importanta". Ii laudam imbracamintea scortoasa, prost asortata pana cand discutia devenea ireala. Il provocam la discutii despre cum isi petrece un weekend un om "important", evident, altfel decat cei obisnuiti, ca noi. Il provocam la discutii despre vanzari, unde el ne explica chestii teoretice pe care le intelesese prost de prin cartile de vanzari pe care le citise (da, citea). Si tot asa. Viata in companie era buna in continuare, chiar si cu ciudatul ala pe cap.

La una din betiile colective din firma de care va povesteam mai devreme patronul ne-a intrebat daca ne ajuta in vreun fel prezenta lui Vanghelie. Noi i-am raspuns ca nu prea, cu speranta ca poate ii gaseste ceva de lucru prin firma si nu se va mai tine dupa noi.
Nu i-a gasit, asa ca toata lumea era un pic suparata. Patronul ca plateste o leafa inutila lui Vanghelie, noi, vanzatorii ca faceam babysitting cu "importantul", si Vanghelie insusi se simtea cam neglijat de toata lumea si cu leafa cam mica.

In ziua fatidica de care vreau sa va povestesc am inceput ca de obicei una din eternele noastre discutii de omorat timpul in trei, discutie in care ii stimulam lui Vanghelie pana la cote suprarealiste sentimentul importantei personale. Zic fatidica pentru ca in acea discutie a venit vorba si de lefuri. De regula noi aveam decenta sa nu discutam despre lefuri. Dar atunci am inceput sa ii explicam lui Vanghelie cum ca lefurile noastre, ale vanzatorilor sunt mari nu atat din cauza performantei noastre cat mai ales datorita faptului ca am negociat dur cu patronul si ca l-am amenintat ca daca nu ne plateste la valoarea noastre reala plecam si mergem la o alta firma de profil. Sau poate chiar continuam sa vindem pe cont propriu, orice e posibil atunci cand esti valoros, cand stii ca esti valoros si iti respecti valoarea. Iar patronul nu si-a permis riscul sa ne piarda, s-a speriat si ne-a marit pe loc lefurile. In timp ce ii debitam lui Vanghelie bazaconiile astea chiar ne gandeam ca poate o sa ii povestim la vreo betie patronului de legenda cu santajul. I-ar fi placut, ca avea simtul umorului.

Ne placea atat de mult acest nou scenariu cu lefurile, intrasem in rol atat de bine si eu si colegul meu, ca in momentul acela cred ca am fi trecut si testul poligraf, atat de convinsi eram de ceea ce spuneam. Si cand ne bucuram mai tare de sceneta noastra Vanghelie s-a ridicat fara niciun cuvant si a iesit din camera. Ne-am zis ca de data aceasta am exagerat, s-a suparat pe noi. L-am auzit mergand la patron in birou, apoi iesind nervos si plecand din firma, trantind usa de la intrare.

Gata, pana aici ne-a fost, s-a dus si s-a plans patronului de noi, ne-am pus animalul in cap. Patronul a trecut insa pe langa noi ca si cum eram invizibili si s-a dus la contabilitate. Unde ne-am bagat si si noi in seama rapid, ca sa vedem cam cum sta treaba. Tocmai la timp cat sa il auzim pe patron spunandu-i unei colege care se ocupa de hartiile din firma: "Vanghelie si-a dat demisia, uite-o aici semnata de mana, fa-i repede un preaviz si ce mai trebuie, sa i le dai acum, cand se intoarce, ca sa nu mai vina si maine la firma."

Ne-am intors la biroul nostru sa meditam la cele intamplate. Poate ca totusi l-am subestimat pe Vanghelie. Poate ca totusi avea demnitate. Cere coloana verterbrala sa iti dai demisia. Dupa vreo ora insa Vanghelie s-a intors fericit de pe unde fusese sa bea o cafea si ne infirme teoria cu "demnitatea" si ne-a povestit vesel cum i-a pus el piciorul in prag patronului, cum l-a amenintat ca pleaca si ca e clar ca patronul va ceda cu siguranta. Ca sa fie mai convingator ii scrisese si o demisie pe care i-a lasat-o ca sa vada ca nu glumeste.

Ne-a fost jena sa mai dam ochii cu Vanghelie in urmatoarele zile, cand tot venea pe la firma si se ruga de patron sa il primeasca inapoi, ca totul a fost o neintelegere. Patronul nu l-a crezut ca noi l-am fi instigat, asa cum sustinea Vanghelie. Tehnic vorbind nici nu il instigasem la nimic, se "auto-instigase". Patronul ne-a marturisit mai tarziu ca de mult dorea sa scape de Vanghelie dar nu stia cum, nu putea sa il dea pur si simplu afara iar demisia a fost mana cereasca.

Vreo doua saptamani a tot venit saracu' Vanghelie pe la firma, la inceput zilnic, apoi mai rar. S-a rugat de toata lumea sa ii puna o vorba buna la patron ca sa il primeasca inapoi. Ne simteam eu si colegul meu un pic vinovati, dar ne-a trecut repede, ca noi trebuia sa vindem mațe, autoculpabilizarea necesita timp de calitate iar noi nu ne permiteam luxul acesta. Viata in companie era buna in continuare, parca si mai buna fara ifosele lui Vanghelie.

Mi-am adus aminte de Vanghelie cel "important" de acum multi ani in timp ce citeam astazi in Washington Post cum ca unii alegatori englezi dupa ce au votat pentru Brexit s-au apucat sa caute pe Google ce inseamna Uniunea Europeana. Deci dupa Brexit.

At about 1 a.m. Eastern time, about eight hours after the polls closed, Google reported that searches for "what happens if we leave the EU" had more than tripled. (...)

But despite the all-out attempts by either side to court voters, Britons were not only mystified by what would happen if they left the E.U.— many seemed not to even know what the European Union is.

Deci Washington Post, nu Timesnewroman, da?

Narcisismul si un ego gonflat nu sunt niciodata sfetnici buni. Iar daca sunt dublate si de un oarecare deficit de complexitate cognitiva (sa-i zicem asa, frumos, ca intre comunitari) rezultatele sunt de tip "Vanghelie-cel-Important", dupa patania fostului meu coleg pe care tocmai v-am povestit-o.

Poate ca istoria va numi momentele de felul acesta "sindromul Brexit", dupa patania englezilor de pe la inceputul secolului XXI. Aia din 24 iunie 2016.

Oare ce-o mai face Vanghelie? Ca englezii stiu ce fac, cauta pe Google ce inseamna UE.

Comments

Asta da titlu!

Asta da titlu! Chiar eram curios care este legatura intre cele 3 elemente! Smile
Si da, nu ar fi prima data cand lumea voteaza fara sa-si cunoasca optiunile.

Povestea cu Vanghelie e 100%

Povestea cu Vanghelie e 100% reala. La fel si numele, asa il chema pe baiat.

(Salutari, Vanghelie, daca te ratacesti pe blogul meu. Sa stii ca n-am facut-o intentionat atunci, asa a iesit.)

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Textual smileys will be replaced with graphical ones.

More information about formatting options

CAPTCHA
Demonstreaza ca esti barbat si nu robot si raspunde la intrebarea de mai jos. :)
Fill in the blank


Smokers | articole