Skip to Content

Pufofagul sau supermarketul disperarii

Daca nu stiti ce este acela un "pufofag" poate ca a venit timpul sa aflati. Pana de curand nici eu nu stiam ce este un pufofag. Pana cand am ajuns accidental intr-un (supermaket) Auchan. Nu merg des prin Auchan, mi s-a parut intotdeauna un supermarket al disperarii.

Sa va explic. La Auchan disperarea incepe de la oamenii care il pazesc, care insista cu disperare (scuzati repetitia) sa iti bage in pungi sigilate tot ce ai la tine, genti, laptopuri, posete. Cred ca te-ar baga si pe tine, clientul intr-o punga sigilata, ca intr-un prezervativ mai mare pentru a-si mai domoli disperarea.

Disperarea continua apoi in magazin, o simti in aer: intre rafturi sunt organizate niste zone care aduc cu o arena de wrestling unde oamenii se imbrancesc unii pe altii pentru a-si smulge din maini cate un maieutz la un pret ridicol. Alta disperare. Sau disperarea data de puii rotisati care sunt mai ieftini decat cei congelati de la alimentarele de cartier. Daca as vrea sa fac un film despre disperare neaparat in Auchan m-as duce. Acolo disperarea e autentica, nu e mimata, se vede in ochii disperatilor...

Stiam toate acestea dar m-am lasat totusi ademenit la o vizita in Auchan, muza mea e persuasiva. Smile

Si poate ca m-am lasat persuadat si din dorinta inconstient-perversa de a vedea din nou disperare 'live'. Un fel de stirile de la ora 5, alea in care dupa ce vezi bulibasi transati si bagati in geamantane ca pe chinezi pentru ca n-au vrut sa-si plateasca consumatia te simti deja mai bine. Uneori voyeurul din mine are nevoie de catharsisul de la ora 5...

Dupa ce am trecut lejer in revista atractiile clasice ale Auchanului (Arena de Smuls din Maini Maieuri, Coada de la Rotiserie, Rascolitul in Cosul cu Carti Proaste Aproape Gratis) am vazut o buluceala neobisnuita intr-un loc banal, intre rafturile de ulei, otet. Instinctul meu de voyeur mi-a zis ca acolo tre' sa fie ceva super-catharctic asa ca n-am mai pierdut vremea. Si intradevar, l-am vazut atunci pe El, pe PUFOFAG.

Cred ca la Atlasul de Mitocanie Urbana ar trebui facuta o sectiune noua, Atlas de Disperare Urbana si care sa inceapa cu Pufofagul.

Buluceala aceea de adulti puternici avea loc in jurul unui transpalet care am aflat mai tarziu ca era plin cu pufuletzi. Pentru cine nu stie pufuletii sunt un fel de junk facut din malai si sare. Un fel de fulgi de mamaliga in forma de excremente de pechinez. Nu stiu daca exista o cultura a pufuletilor, daca se consuma ritual in preajma solstitiilor, daca exista vreo credinta ca pufuletii ar creste libidoul, cert este ca vedeam o mare(e) de adulti disperati si puternici care se imbranceau si ieseau de acolo cu hainele in dezordine dar fericiti, cu mainile pline cu pungi cu pufuleti.

In jurul lor, agitat, mai disperat decat toti la un loc era el, Pufofagul. Am recunoscut imediat ca pufuletii nu sunt doar hrana lui de suflet ci probabil chiar ratiunea lui de a exista.

Pufofagul era o faptura cam la 20-25 de ani, mititel (cat dreaq sa cresti daca te hranesti cu pufuleti?), cu ochelari cu dioptrii multe (probabil lipsa vitaminelor din pufuleti), un nas in forma unei trompe miniaturale, probabil adaptativ, sa cuprinda cati mai multi pufuleti odata cu gura. Dupa expresia de pe fatza cred ca nici cu IQ-ul nu statea mai bine.

In final gramada s-a terminat, transpaletul a ramas gol iar pufofagul privea cu ochii umezi si tristi cele 2-3 pungi rupte si calcate in picioare care mai ramasesera pe jos. Nici una intreaga pentru el. A atins cu o mana tremurand o punga sparta...

Uneori viata poate fi incredibil de nedreapta. Privind la rafturi am vazut o punga intacta ramasa miraculos agatata intre 2 borcane. Cred ca si pufofagul a vazut-o in acelasi timp cu mine pentru ca sarit, atat cat putea el sa sara. Aici insa experienta mea de sofer din Bucuresti plus cele 108,5 kg au facut diferenta. O eschiva, o miscare inselatoare si un simplu gest au facut ca punga se ajunga in mana mea. Pufofagul de 35-40 kg, fara reflexe, cu vedere slaba si turbat de sevrajul de pufuleti n-a avut nici o sansa.

L-am vazut pe pufofag plecand mai cocosat decat venise, cu mini-trompa in stare flasca si cu ochii umezi, era infrant. Am inceput sa ma simt vinovat. Nu imi plac pufuletii, nu as manca pufuleti. Nu ar fi fost mai fairplay sa ii dau lui? In timp ce ma plimbam printre rafturi ca sa imi metabolizez sentimentul de vinovatie l-am intalnit din nou. Avea mainile pline cu pungi aurii iar fatza ii stralucea ca fatza lui Basescu cand a aflat ca poporul roman a pierdut la masa verde.

In SF-urile pe care le-am citit in copilarie scria ca una dintre regulile celor care ar calatori in timp ar fi sa nu faca nici o modificare prin locurile pe un de ajung. "Watch but don't touch".

De acum incolo am sa ma calauzesc si eu dupa aceasta regula in calatoriile in timp pe care le fac. De cate ori o sa mai merg in cate un zoo al disperarii cum este Auchanul n-am sa mai deranjez formele locale de viata. Cel mult o sa le fac discret poze... Va mai tin la curent...

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Textual smileys will be replaced with graphical ones.

More information about formatting options

CAPTCHA
Demonstreaza ca esti barbat si nu robot si raspunde la intrebarea de mai jos. :)
Fill in the blank


Smokers | articole