Skip to Content

Orice om are o parte buna (proverb canibal) (2)

Aveam pe vremuri un prieten care era un om bun. Adica in afara micilor lui slabiciuni (violente fizice si tzepe date in stanga si in dreapta) el se considera un om bun. Si trecea maiestuos prin viata avand aceasta convingere a bunatatii proprii.

Bunatatea se manifesta la prietenul meu cel mai adesea atunci cand era facilitata de alcool. El era de parere ca toti avem o bunatate nativa, ca toti avem inhibitii, iar alcoolul este o buna ocazie sa ne scadem inhibitiile care ne impiedica sa ne manifestam bunatatea.

Cel mai adesea era bun cu cersetorii, le mai dadea un ban, o vodca mica si schimba cateva vorbe cu ei.

Intr-o seara de iarna cand ningea cu fulgi mari, ca-n povesti, prietenul meu s-a alcoolizat bine pentru a se putea bucura cum se cuvine de spectacolul fulgilor de nea si de bunatatea lui oprimata de educatia pe care o primise.

In plimbarea lui prin ninsoare, doar el impreuna cu bunatatea si sticla lui a gasit un om pe jos, bine acoperit de zapada. Bunatatea si alcoolul si-au spus imediat cuvantul, l-a ridicat pe cel cazut, l-a scuturat de zapada si pentru ca omul nu se putea tine pe picioare s-a hotarat sa ii doneze 20 de lei ca un taximetrist si el bland si bun sa il duca la un spital.

Taximetristul care vazuse multe in viata lui a refuzat categoric comanda insa dar i-a facut prietenului meu o contraoferta: bah, daca vrei sa il duci la spital tre' sa vii cu mine, eu singur nu il duc. Ce mai conta? Ningea asa de frumos, era seara, era vremea ideala de facut fapte bune.

S-au dus toti trei la spital unde dupa debarcare taximetristul s-a facut imediat nevazut. Prietenul meu povestea emotionat personalului medical de fapta buna pe care tocmai o facea cum l-a gasit pe 'ala' in zapada, cum probabil ar fi murit pana a doua zi daca ar fi ramas acolo, in zapada. Oamenii de la urgenta, plictisiti de atata bunatate si-au notat datele lui din buletin si l-au dat afara. Era tarziu, era noapte, n-a mai gasit niciun taxi asa ca s-a intors pe jos acasa. Ce mai conta? Salvase o viata.

A doua zi l-a trezit din visare un batut viguros in usa. Erau niste domni politisti care l-au poftit politicos pe la ei la locul lor de munca si dupa ce au ascultat povestea lui cu fulgii mari de nea si cu taxiul i-au spus cu multa bunatate:

"Ok, ne-a placut, serios, chiar ne-a placut, ai talent da' acuma hai sa terminam cu caterinca pentru ca avem si treaba azi si ne povestesti unde l-ai lovit si unde ai dus masina dupa aia. Cei de la urgenta ne-au spus ca erai beat mort si speriat rau. Baga."

Pentru domnii politisti nu a contat nici faptul ca nu fusese beat sau speriat ci doar bun, nici ca n-avusese in viata lui carnet sau masina. Chiar n-avusese. Conta doar ca dusese un accidentat rutier (cel cazut fusese intr-adevar lovit de o masina) la un spital pe banii lui, ca taximetristul parea un fel de fata morgana a taximetristilor, ca nu mai exista nici un alt betiziv care sa ii confirme basmul cu fulgii de nea si cu bunatatea.

Un an l-au haituit cu citatii si amenintari, cu imbranceli si filaj la vedere. In acest an l-a parasit iubita, si-a pierdut serviciul (politistii il cautau prea des pe la serviciu) si a trebuit sa isi schimbe locuinta, ca nu mai avea bani de chirie. In acest an prietenul meu invatase sa foloseasca des o traducere aproximativa din Nietzsche adica ce nu ma omoara mi-o intareste. Foarte des, ca pe o mantra.

Nu stiu daca i-a intarit-o sau nu, eu l-am reintalnit peste vreo doi ani, dupa ce domnii politisti obosisera si ei si il lasasera in buna pace. Renuntase si accidentatul la proces (da, il daduse si cel salvat din zapada in judecata) ca nu avea ce sa ii ia.

Bunatatea prietenului meu era aceeasi, doar ca se manifesta ceva mai subtil. Trecea pe langa un domn (sau doamna) in vizibila nevoie si ii soptea plin de bunatate: "Sa mori, ba! Sa mori incet. Sa mori in chinuri. Eu nu te ajut."

Comments

Pe principiul ăsta, în China

Pe principiul ăsta, în China nimeni nu mai are curajul să arate "bunătate".
http://www.youtube.com/watch?v=viCsmf3cI-0

incredibil

incredibile ambele clipuri si cel cu fetita si cel cu cainele.

Dap

Depinde care parte si la ce e buna Laughing out loud

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Textual smileys will be replaced with graphical ones.

More information about formatting options

CAPTCHA
Demonstreaza ca esti barbat si nu robot si raspunde la intrebarea de mai jos. :)
Fill in the blank


Smokers | articole