Skip to Content

Dezlegare la peste si la internet

Am venit intr-o vacanta in Romania si ca sa nu mai stau primele trei zile fara internet, ca anul trecut, l-am rugat pe un bun prieten sa imi cumpere o cartela prepaid de internet si sa ma astepte cu ea pe aeroport. Sa am internet din momentul zero al descalecarii din scaunul avionului cum ar veni.

Zis si facut, prietenul a fost parolist si mi-a luat cartela, am ajuns acasa multumit, am infipt-o in modem, avem internet, let the good times roll.

Dupa ceva vreme de stat cu nesat pe internetul patriei (un fel de iarba verde de acasa varianta online) laptopul a inceput sa clipeasca, semn ca ar cam vrea bagat in priza. Cand am bagat mana in sac am trait ceea ce s-ar putea numi un inceput de atac de panica. Incarcatorul de laptop nu era in sac, semn ca a ramas in Irlanda. Peste mari si tari, cum s-ar zice. Cel putin doua mari, ca tari sunt mai multe.

Am respirat adanc ca sa evit atacul de panica si apoi am rascolit toata casa in cautare de incarcatoare vechi, de pe la laptopuri din alte vieti. Doar fosta nevasta, in goana ei dezordonata spre libertate a lasat in urma vreo doua. Am gasit cateva, cele mai multe pentru 12V, laptopul meu vrea 19V si in plus nu se potrivea nicio mufa. Nici pe departe. Niciodata n-am inteles de ce trebuie sa existe atat de multe tipuri de mufe de alimentare de laptop, n-ar fi suficiente una pentru 12V, una pentru 19V etc? Oare n-ar putea fabricantii de laptopuri sa isi manifeste creativitatea la alte componente decat la mufa de alimentare si asta sa fie la fel la toate modelele?

Deci daca anul trecut am stat trei zile fara internet anul asta ma pandea sa stau toata vacanta fara laptop...

M-am hotarat sa ii dau o sansa incarcatorului vechi de 19V pe care il gasisem si sa caut o mufa noua pentru el, care sa se potriveasca la laptopul meu.

Am luat-o inspre Lizeanu, strada tuturor mufelor si posibilitatilor, am intrat in cateva magazine unde vanzatorii s-au chinuit sa imi explice ca nu o sa gasesc o mufa simpla, pura, dedicata, asa singura pe lume cum vreau eu si ca singura solutie ar fi sa cumpar un alimentator universal care vine el de la ma-sa aia chinezeasca cu o gama generoasa de mufe. Pretul incepe de la 200 de lei dar, sigur, nu mi-l recomanda chiar pe cel mai ieftin.

Increzator in mufa mea am continuat calatoria vizitand magazine de electronice din ce in ce mai ciudatele, culminand cu unul care avea si cateva chitare de vanzare. De mufe insa nici vorba. Life's a bitch.

In tot pelerinajul meu pe la magazinele de ace, brice si carice m-a urmarit peste tot un miros hidos de peste prajit in diferite concentratii, cand credeam ca s-a terminat incepea din nou, din alta sursa. Mi-a picat fisa ca este dezlegarea la peste iar cand vine vorba de mancare romanul este foarte religios. Poate ca la biserica nu merge asa de des, ca n-are timp, insa randuielile legate de haleala le respecta cu sfintenie. Dovada ca azi tot orasul putzea a peste prajit.

Si in timp ce ma indepartam cu mana goala de magazinele de electronice invaluit de mirosul de peste ca de un cocon electromagnetic incep sa ma gandesc ca poate daca as fi mancat si eu un fragment de peste, macar unul din ala mic de acvariu poate ca mi-as fi sporit sansele sa gasesc mufa.

Mda. Gandire magica de ateu in sevraj de la lipsa internetului. Dupa ce le-am spus pacientilor mei timp de zece ani ca in situatii de stres intens scade capacitatea cognitiva incep sa o simt pe pielea mea. Dezlegarea la pestisori de acvariu.

Imi iese in cale o dugheana mizera pe care scria "reparatii leptopuri". Inauntru doi domni apartinand uneia dintre rasele conlocuitoare din Romania stateau in spatele unor maldare de fragmente de laptopuri parca recuperate din accidente aviatice. Le-am pus si lor intrebarea mea existentiala cu mufa libera de contract, aceeasi reactie, cu singura deosebire ca oamenii aceia nu voiau sa imi vanda un incarcator universal ci doar unul obisnuit, cu o singura mufa, second-hand.

Incep si le explic si lor ca am incarcatorul vechi care functioneaza bine-merci si ca vreau doar o mufa noua, sa le traiasca familiile lor indo-romanesti. Namaste!

"Pai ce are mufa veche?"

"A patit un accident" ofer eu o explicatie rapida, ca sa deviem discutia de la trecutul alunecos la prezentul imediat, ala in nevoie grabnica de mufa.

"Pai ce fel de accident, ca astea nu se strica, poti sa si calci pe ele, ca nu se strica. Nu-i de la mufa, sefu', e din alta parte. Hai sa-ti dau un incarcator bun."

Mintea mea proceseaza rapid diferite accidente pe care le-ar putea suferi o mufa. Daca scenariul e prea fantezist se simte luat la misto si avem un end-game. Daca nu e plauzibil iar e end-game.

"A ros-o cainele" ii spun eu cu speranta ca nu o sa ma intrebe ce rasa e cainele, daca era al meu, daca l-am omorat cu bataia dupa si daca am facut poze la mufa roasa, ca acum asa se face, faci poza la mufa + cainele mort in bataie si pui poza pe feisbuc.

Bre, deci cu cainele am nimerit-o. Direct la casa sufletului de cocalar care repara laptopuri am nimerit-o. Imi zambeste larg cu niste dinti distribuiti cu zgarcenie: "dom'le, roade nenorocitii astia toate alea", pleaca undeva in spate si vine cu un snop de mufe. Le testeaza la laptopul meu, a saptea se potriveste perfect, ca Basescu la puscarie. Are cablu atasat, are siguranta la supratensiune, are pana si banda velcro de legat cand e stransa. Pret simbolic, o bag in sac si plec inainte ca reparatorul de laptopuri sa se razgandeasca. Pe strada mirosul de peste prajit ma ucide lent. In suflet il simt. Orasul lui peste prajit. Zici ca e un gigantic crematoriu de pesti.

Mufa din geanta ma face euforic asa ca ma opresc la o pescarie si iau niste pastrama de crap. Poate ca gandirea magica a invins si vreau sa multumesc cumva divinitatii ca mi-a scos mufa in cale mancand si eu niste peste, de care-o fi.

Azi e dezlegare la peste. Si dezlegare la internet, ca acasa am innodat mufa la alimentatorul vechi intr-un minut si acum am din nou laptop.

The fish doesn't think
The fish is mute, expressionless
The fish doesn't think because the fish knows everything
The fish knows everything

Emir Kusturica, Arizona Dream

Later edit: pastrama de crap a fost cam naspa, nu mai iau.

Comments

".. ca basescu la puscarie"!

".. ca basescu la puscarie"! tare asta! Smile)))))))))) Bina ai revenit!

bine te-am gasit

bine te-am gasit, vizitatorule Smile

roade, roade

"roade nenorocitii astia toate alea" Laughing out loud :D Laughing out loud
HA HA HA
Da' era maidanez ? rasa omologata ?!

N-am vazut maidanezi in

N-am vazut maidanezi in Bucuresti de cand am venit, cred ca odiosul Oprescu si sinistra lui primarie a cam rezolvat problema.

Yeee, felicitari pentru mufa

Yeee, felicitari pentru mufa si peste si caine si cocalar. lol
Am citit cu sufletul la gura toata epopeea si m-am regasit in dansa pana la detalii.
Eu de regula sunt genul care in astfel de situatii, nu scapa cu cheltuieli simbolice.
Dar hei...

Tongue

M-as fi urat doi ani de acum

M-as fi urat doi ani de acum incolo daca trebuia sa dau 200-300 lei pe un incarcator de care nu aveam nevoie si care se strica in primele trei luni de utilizare doar pentru ca l-am uitat pe cel original acasa.

Treaba cu mufa se numeste damage control Laughing out loud

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Textual smileys will be replaced with graphical ones.

More information about formatting options

CAPTCHA
Demonstreaza ca esti barbat si nu robot si raspunde la intrebarea de mai jos. :)
Fill in the blank


Smokers | articole